Istoric

Punctul de pornire în dezvoltarea Internetului a fost rivalitatea între cele două mari puteri ale secolului al XX-lea: Statele Unite ale Americii şi Uniunea Sovietică. În 1957, URSS (Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste) lansează în spaţiul cosmic primul satelit artificial al Pământului denumit Sputnik. Acest fapt a declanşat o îngrijorare deosebită în Statele Unite ale Americii, astfel preşedintele Eisenhower înfiinţează o agenţie specială subordonată Pentagonului: Advanced Research Projects Agency (www.darpa.mil). Această agenţie a Ministerului de Apărare (Department of Defense, prescurtat DOD) este condusă de oameni de ştiinţă, are o birocraţie redusă, şi are ca misiune: „Menţinerea superiorităţii tehnologice a armatei Statelor Unite şi prevenirea surprizei tehnologice în domeniul securităţii naţionale prin sponsorizarea celor mai noi şi revoluţionare descoperiri ştiinţifice şi prin investirea de fonduri teoretic nelimitate pentru realizarea unei legături între cercetarea ştiinţifică şi implementarea tehnologică militară a acesteia.”[necesită citare]

În 1959 John McCarthy, profesor la Universitatea Stanford, al cărui nume va fi asociat cu inteligenţa artificială, găseşte soluţia de a conecta mai multe terminale la un singur calculator central: time-sharing (partajarea timpului). Aceasta este o modalitate de lucru în care mai multe aplicaţii (programe de calculator) solicită acces concurenţial la o resursă (fizică sau logică), prin care fiecărei aplicaţii i se alocă un anumit timp pentru folosirea resursei solicitate. Apărând apoi primele calculatoare în marile universităţi se pune problema interconectării acestora. Cercetătorul Lawrence Roberts susţine o soluţie de interconectare prin comutare de pachete (packet switching) în modelul numit "client-server".

Astfel, pentru a transmite informaţia, aceasta este mărunţită în porţiuni mici, denumite pachete. Ca şi la poşta clasică, fiecare pachet conţine informaţii referitore la destinatar, astfel încât el să poată fi corect dirijat pe reţea. La destinaţie întreaga informaţie este reasamblată. Deşi această metodă întâmpină rezistenţă din partea specialiştilor, în 1969 începe să funcţioneze reţeaua "ARPANET" între 4 noduri: University of California din Los Angeles (UCLA), University of California din Santa Ana, University of Utah şi Stanford Research Institute (SRI). Toate acestea au fost codificate într-un protocol care reglementa transmisia de date. În forma sa finală, acesta era TCP/IP (Transmission Control Protocol / Internet Protocol), creat de Vint Cerf şi Robert Kahn în 1970 şi care este şi acum baza Internetului. TCP/IP face posibil ca modele diferite de calculatoare, de exemplu cele compatibile cu IBM sau şi Mac's, folosind sisteme diferite de operare, cum ar fi UNIX, Windows, MacOS etc. să se "înţeleagă" unele cu altele. În acest fel, Internetul urma să devină cu adevărat independent de platforma harware utilizată. Ca program al Ministerului Apărării al SUA, ARPANET s-a dezvoltat uluitor de repede, la el conectându-se din ce în ce mai multe calculatoare. În 1979 ARPA decide să separe reţeaua în două, una pentru lumea comercială şi universitară, şi una militară. Cele două reţele puteau comunica în continuare, construindu-se practic o inter-reţea (internet) denumită iniţial DARPA Internet şi consacrată ulterior sub denumirea Internet. Numeroşi cercetători din domeniul academic şi militar si-au concentrat eforturile în scopul dezvoltării unor programe de comunicare în reţea. Astfel în 1980 o serie de programe de comunicare (bazate pe protocoale binedefinite), care sunt utilizate şi astăzi, erau deja finalizate. În 1983, TCP/IP devine unicul protocol oficial al Internetului, şi ca urmare, tot mai multe calculatoare din întreaga lume au fost conectate la ARPANET. Creşterea numărului de calculatoare conectate la Internet a devenit exponenţială, astfel încât în 1990 Internetul cuprindea 3.000 de reţele şi 300.000 de calculatoare. În 1992 era deja conectat calculatorul cu numărul 1.000.000. Apoi mărimea Internetului s-a dublat cam la fiecare an.

Primul server Web

Dezvoltarea rapidă a Internetului s-a datorat faptului că accesul la documentaţia protocoalelor obligatorii a fost şi este liber şi gratuit. În 1969 S. Crocker a iniţiat o serie de „note de cercetare” denumite RFC (Request for Comments), numerotate cronologic şi devenite cu timpul accesibile gratuit on-line (în Internet). Marea schimbare a început în 1989, când Tim Berners Lee de la Centrul European pentru Fizica Nucleară din Geneva (CERN) a pus bazele dezvoltării primului prototip al World Wide Web (WWW sau web).

O altă schimbare radicală s-a produs când, în 1993, National Center for Supercomputing Applications (NCSA) din SUA a pus la dispoziţie browserul "Mosaic", care era bazat pe o interfaţă grafică (Windows). Enorma creştere a webului a început aproape dintr-o dată: în iunie 1993 erau înregistrate 130 servere web, iar în 1994 erau deja peste 11.500 de servere.

Primul Servar Web: