Caracteristici tehnice

[b]În ziua de astăzi Internetul este susţinut şi întreţinut de o mulţime de firme comerciale. El se bazează pe specificaţii tehnice foarte detaliate, ca de exemplu pe aşa-numitele "protocoale de comunicaţie", care descriu toate regulile şi protocoalele de transmitere a datelor în această reţea. Vezi şi articolul despre Modelul de Referinţă OSI.

Protocoalele fundamentale ale Internetului, care asigură interoperabilitatea între orice două calculatoare sau aparate inteligente care le implementează, sunt Internet Protocol (IP), Transmission Control Protocol (TCP) şi User Datagram Protocol (UDP).

Aceste trei protocoale reprezintă însă doar o parte din nivelul de bază al sistemului de protocoale Internet, care mai include şi protocoale de control si aplicative, cum ar fi: DNS, PPP, SLIP, ICMP, POP3, IMAP, SMTP, HTTP, HTTPS, SSH, Telnet, FTP, LDAP, SSL, WAP şi SIP.

Din cauza multelor fuziuni dintre companiile de telefonie şi cele de Internet (Internet Service Providers, prescurtat ISP) au apărut o serie de probleme în sensul că sarcinile acestora nu erau clar delimitate.

Reţeaua regională a ISP-ului este formată prin interconectarea ruterelor din diverse oraşe pe care le deserveşte compania. Dacă pachetul este destinat unui calculator-gazdă deservit direct de către reţeaua ISP, pachetul va fi livrat direct lui. Altfel el este predat mai departe operatorului (firmei) care furnizează companiei ISP servicii de comunicare prin backbone-ul reţelei. (In engleză backbone înseamnă in general şira spinării, iar în informatică înseamnă reţeaua de bază pentru interconectarea reţelelor). În partea superioară a acestei ierarhii se găsesc operatorii principali de la nivelul backbone-ului reţelei, companii cum ar fi AT&T sau SPRINT. Aceştia răspund de backbone-uri mari cu mii de rutere conectate prin fibră optică, cu bandă largă de transfer.

Corporaţiile şi firmele de hosting utilizează aşa-numitele „ferme” de servere rapide (= multe servere, situate eventual în aceeaşi sală sau clădire), conectate direct la backbone. Operatorii încurajază pe clienţii lor să folosească această conectare directă prin închirierea de spaţiu în rack-uri = dulapuri speciale standardizate pentru echipamentul clientului, care se află în aceeaşi cameră cu ruterul, conducând la conexiuni scurte şi rapide între fermele de servere şi backbone-ul reţelei.

Dacă un pachet trimis în backbone este destinat unui ISP sau unei companii deservite de aceeaşi coloană, el este transmis celui mai apropiat ruter. Pentru a permite pachetelor să treacă dintr-un backbone în altul, acestea sunt conectate în NAP-uri (Network Access Point). În principiu un NAP este o sală plină cu rutere, cel puţin unul pentru fiecare backbone conectat. O reţea locală conectează toate aceste rutere astfel încât pachetele să poată fi retransmise rapid din orice coloană în orice alta. În afară de conectarea în NAP-uri, backbone-urile de dimensiuni mari au numeroase conexiuni directe între ruterele lor, tehnică numită conectare privată (private peering).

Unul dintre paradoxurile Internet-ului este acela că ISP-urile, care se află în competiţie între ele pentru câştigarea de clienţi, cooperează în realizarea de conectări private şi întreţinerea Internetului.

Câţiva termeni înrudiţi cu "Internet":
intranet: o reţea particulară cu aceleaşi principii de funcţionare ca şi Internetul, dar cu acces restrâns - de exemplu intranetul sau intraneturile unei companii particulare, la care primesc acces numai angajaţii companiei.
extranet: un intranet particular al unei companii, la care însă au acces (măcar parţial) şi anumite persoane sau grupe externe, din alte companii, ca de exemplu de la firme furnizoare sau firme cliente.

Accesul la Internet

Acces prin reţeaua de telefon fixă

Accesul unui utilizator la Internet prin intermediul reţelei de telefon analogice (fixe tradiţioale): utilizatorul unui calculator cheamă programul de comunicaţie necesar, care mai întâi se conectează la modem. Modemul este o componentă a calculatorului care converteşte semnalele digitale (de transmis) în semnale analogice, care pot circula în reţeaua telefonică. Apoi modemul „formează” numărul de telefon necesar pentru a contacta pe furnizorul de conexiune - ISP. Semnalele modulate (de fapt datele) sunt transferate la punctul de livrare (Point Of Presence, POP) al ISP-ului, unde sunt preluate din sistemul telefonic şi transferate în reţeaua regională de Internet a ISP-ului. Din acest punct sistemul este în întregime digital şi se bazează pe comutarea de pachete (packet switching); în acest sistem de transmisie informaţia care trebuie transmisă este "mărunţită" în multe pachete mici, care sunt apoi transmise la destinaţie în mod independent unele de altele şi chiar pe căi diferite; sigur că la destinaţie pachetele trebuiesc reasamblate în ordinea corectă.

Acest tip de acces a rămas în urmă ca viteză şi siguranţă în funcţionare şi nu se mai utilizează aproape deloc.